DISTRIBUIȚI
Origo

Secretarul de stat Balasz Orban, din cabinetul premierului ungar, susţine că formaţiunea de guvernământ de la Budapesta „a câştigat bătălia din Partidul Popular European”.

Asistentul premierului Viktor Orban a declarat vineri canalului de ştiri M1 al televiziunii de stat, preluat de MTI, că „ramura pro-migraţie din PPE şi partidele de stânga susţinute de George Soros nu au reuşit să excludă Fidesz”, relatează agerpres.


Citeşte şi: ATAC cu grenadă asupra consulatului Rusiei din Atena

Secretarul de stat ungar a declarat că PPE a aprobat de fapt propunerea de formare a unei comisii comune de anchetă împreună cu Fidesz, care îşi suspendă voluntar drepturile în cadrul grupului conservator european. Decizia este bună şi pentru PPE, care îşi menţine astfel unitatea, a adăugat el.

„De altfel, după cum văd eu lucrurile, calitatea de membru într-un partid parlamentar european, din punct de vedere ungar, nu reprezintă niciodată un scop, ci un mijloc pentru partidele de guvernământ şi pentru guvern de a reprezenta interesele Ungariei în Parlamentul European”, a mai spus Balasz Orban.

Oficialul a apreciat că rezultatul dezbaterii din PPE depinde de modul în care Ungaria îşi poate reprezenta interesele pe termen lung şi de forma sub care va găsi aliaţi pentru apărarea valorilor europene şi pentru oprirea migraţiei.

Citeşte şi: Un chinez a intrat cu maşina în pietoni. Şase oameni au fost ucişi!

PPE a suspendat miercuri Fidesz, iar ulterior premierul Viktor Orban a declarat că a fost de acord cu o suspendare voluntară în locul uneia impuse şi cu neparticiparea formaţiunii sale la lucrările PPE până la încheierea analizei privind statul de drept în Ungaria.