DISTRIBUIȚI
Inspired Traveler

Un oraş din nord-estul Chinei a folosit pentru prima oară un robot care efectuează teste de covid-19, în cadrul unei vaste campanii de depistare, în urma înregistrării unor contaminări cu covid-19, relatează AFP, potrivit news.ro .

Instalat într-o grădiniţă, la Shenyang, capitala provinciei Liaoning, acest braţ articulat, controlat de la distanţă de către un operator, sondează delicat gâtul pacienţilor cu un tampon.


Citește și : Coreea de Nord a organizat o paradă militară FERITĂ de ochii lumii

Principalul avantaj al robotului constră în faptul că reduce riscul îmbolnăvirii personalului medical şi are o mare precizie în mişcări.

Deloc impresionaţi de această instalaţie futuristă, numeroşi locuitori din Shenyang stăteau la coadă miercuri, în centrul de testare instalat într-o instituţie şcolară.

După ce-şi scanează actul de identitate, ei se aşează în faţa aparatului, din care o voce preînregistrată le cere politicos să deschidă gura.

Robotul dirijează apoi un tampon către gâtul pacientului.

Un operator în combinezon de protecţie pilotează orice operaţiune de la distanţă, cu ajutorul unei camere de luat imagini pe braţul articulat şi unui ecran de control.

China a îndiguit în mare măsură epidemia covid-19 pe teritoriul său încă din primîvara lui 2020.

Ea înregistrează, însă, de câteva săptămâni, focare mici şi localizate de câteva zeci de cazuri.

Citește și : Germania se așteaptă la o agravare a pandemiei, dar va putea fi controlată prin vaccinarea populației

Autorităţile reacţionează rapid, prin carantină şi restricţii de deplasare sau campanii de depistare în masă, realizate în câteva zile, vizând zeci de milioane de oameni.

Roboţii sunt tot mai populari în China, în sectorul industrial, dar şi în sarcini ale vieţii de zi cu zi, precum livrarea mesei sau căratul bagajelor.