DISTRIBUIȚI
Reuters

Un reprezentant al Statelor Unite a discutat în secret luna trecută cu Diosdado Cabello, unul dintre principalii aliați ai președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, potrivit unui înalt oficial din Administrația Donald Trump, citat de Associated Press, scrie mediafax.

Potrivit aceleiași surse, Cabello a fost de acord să poarte aceste discuții în condițiile în care aliații președintelui Maduro vor să obțină garanții că nu vor fi trimiși în judecată pentru acuzațiile de abuzuri și crime în cazul în care Maduro va ceda presiunilor și va demisiona.


Citește și : Spania şi Italia au ajuns la un acord pentru debarcarea migranţilor de pe nava Open Arms

Diosdado Cabello este considerat al doilea cel mai puternic om din Venezuela, după Maduro. El s-ar fi întâlnit în luna iulie la Caracas cu un apropiat al Administrației Trump. Cei doi ar urma să mai aibă o asemenea discuție, dar data încă nu a fost stabilită.

Associated Press notează că numele sursei nu a fost divulgat pentru a evita ca respectivul oficial să fie sancționat, întrucât oficialii de la Washington nu sunt autorizați să comenteze acest subiect.

Nu este clar în acest moment dacă Nicolas Maduro are informații despre întâlnirea dintre Cabello și reprezentantul Statelor Unite sau dacă este de acord cu aceasta. Potrivit aceluiași oficial de la Washington, Statele Unite au mai purtat negocieri cu unii reprezentanți ai puterii de la Caracas, în încercarea de a-i determina pe aceștia să îl trădeze pe Nicolas Maduro sau să îl convingă să renunțe la funcția de președinte al țării.

Citește și : Ministerul de Interne de la Ankara înlocuieşte din nou primari pro-kurzi din sud-estul Turciei