DISTRIBUIȚI
Deccan Chronicle

O sinteză a măsurilor care au fost luate pe plan mondial, la nivel regional şi la nivel sectorial şi care au generat rezultate pozitive în lupta împotriva modificărilor climatice, a fost publicată online cu scopul de „a inspira factorii de decizie” din lumea întreagă, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.

Acest raport de 500 de pagini se doreşte „un instrument de ajutorare a acţiunilor”, a explicat Ronan Dantec, senator francez şi preşedinte al asociaţiei Climate Chance, care grupează numeroşi actori non-statali (colectivităţi, cercetători, sindicate, ONG-uri) din domeniul climei.


Citește și : Mogherini: Operaţiunea Sophia împotriva traficului de persoane pe Marea Mediterană trebuie să continue

„Suntem convinşi că dacă nu prezentăm reuşitele şi dificultăţile acţiunilor demarate, nu vom reuşi să le multiplicăm, să eliminăm obstacolele şi inerţiile care ne împiedică să ne ridicăm la înălţimea acestei mize”, a explicat el.

Exemple ale succeselor dezvăluite în această primă ediţie a raportului: scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul transportului rutier din Suedia (în contextul în care aceste emisii cresc peste tot în lume), scăderea emisiilor generate de clădirile din Tokyo, gestionate de un sistem municipal de cote de carbon.

„Când emisiile scad, adeseori un preţ a fost plătit pentru carbon (taxă, ca în Suedia, sau licitaţii şi cote, n.r.). Aşadar, mutaţiile pot fi foarte rapide. Ceea ce funcţionează cel mai bine se produce atunci când politicile locale şi politicile naţionale se susţin reciproc”, a precizat Ronan Dantec.

O altă constatare a autorilor raportului: „Un furnicar de acţiuni demarate peste tot în lume, de la reîmpăduririle din Pakistan, la bicicletele cu autoservire din Indonezia”.

Citește și : Atentat sinucigaş la Kabul: Cel puţin 50 de morți și 70 de răniți

Raportul, publicat în franceză şi engleză pe site-ul Climate-chance.org, îşi revendică un spirit „enciclopedic” şi didactic. Citând câteva sute de surse şi rapoarte oficiale din ultimele 18 luni, autorii noului document au monitorizat 100 de ţări şi teritorii, în conjuncţie cu implicarea actorilor financiari în acţiunile climatice.

Autorii acestui „observator mondial al acţiunii climatice non-statale” au spus că intenţionează să publice o nouă ediţie în fiecare an, a precizat Ronan Dantec.