DISTRIBUIȚI
mediacalabria

Primarul unui oraş din sudul Italiei care a primit laude la nivel internaţional pentru revitalizarea comunităţii sale prin deschiderea ei pentru migranţi a fost plasat marţi în arest la domiciliu pentru încurajarea imigraţiei ilegale, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Sub conducerea lui Domenico Lucano, oraşul semi-abandonat Riace a fost repopulat cu sute de migranţi, care au fost apoi instruiţi în domeniul meşteşugurilor locale. Pentru eforturile sale, Lucano a fost inclus în topul World’s Greatest Leaders din 2016 realizat de revista americană Fortune.


Citește și : Parlamentul European a aprobat impunerea unei cote de 30% de programe europene pentru media audiovizuale

Dar, potrivit procurorului Luigi D’Alessio, Lucano i-a ajutat pe migranţi într-un mod „lipsit de scrupule”, de exemplu prin organizarea unor căsătorii false sau acordarea de documente de rezidenţă solicitanţilor de azil respinşi fără drept de şedere în Italia.

Într-un comunicat difuzat de Guardia di Finanza (garda financiară), D’Alessio a declarat că Lucano a fost auzit spunând într-o convorbire telefonică înregistrată că se consideră „cineva în afara legii” acţionând pentru a ocoli „aceste legi stupide” privind imigraţia.

Primarul a mai fost arestat pentru încălcarea legilor privind achiziţiile publice în atribuirea contractelor de colectare a gunoiului şi a fost de asemenea investigat, dar nu inculpat, pentru utilizarea cu destinaţie greşită a fondurilor publice.

Lucano a fost apărat de autorul şi activistul anti-mafia Roberto Saviano, care a lăudat Riace ca localitate model de integrare multiculturală. Pe Facebook, el a spus că acţiunile primarului ajung până la „nesupunere civilă”.

Anterior, ministrul de interne Matteo Salvini, un adept al liniei dure privind imigraţia, s-a întrebat pe Twitter „ce au de spus Saviano şi toţi liberalii cărora li se rupe inima şi vor să umple Italia cu migranţi” despre arestarea lui Lucano.

Citește și : Activitatea balistică a Iranului reprezintă o ameninţare (ministrul francez al apărării)