DISTRIBUIȚI
Twitter

Poliţia anchetează circumstanţele morţii unui apărător al drepturilor romilor, Laszlo Bogdan, care era şi primarul independent al localităţii Cserdi din comitatul Baranya, în sudul Ungariei, informează marţi MTI, potrivit agerpres.

Biroul primarului a fost informat despre decesul lui Laszlo Bogdan marţi, a declarat Gizella Papp, o angajată a municipalităţii locale. Familia acestuia a cerut să nu fie date publicităţii niciun fel de detalii, a adăugat ea.


Citeşte şi: România ÎŞI SUSPENDĂ activitatea Secţiei Consulare la Washington

Bogdan, în vârstă de 46 de ani, era primar al localităţii din 2006, fiind viceprimar şi reprezentant local în patru ani precedenţi.

El a primit premiul Raoul Wallenberg în ianuarie în semn de recunoaştere a eforturilor sale pentru promovarea coexistenţei paşnice între membrii minorităţii rome şi populaţia majoritară.

Citeşte şi: Ziua Franţei este sărbătorită sobru; Macron îşi prezintă planul post-epidemie