DISTRIBUIȚI

Camera Reprezentanţilor a votat marţi prelungirea bugetului de stat până pe 11 martie, amânând astfel încă o dată ameninţarea unei paralizii a serviciilor federale americane, informează AFP, potrivit agerpres.

Adoptat cu numeroase voturi din tabăra republicană, textul propus de democraţi va trebui să fie votat şi în Senat pentru a putea fi promulgat ulterior de preşedintele Biden.


Citeşte şi: Lord Ashcroft: Comportamentul lui Carrie îl împiedică pe premier să conducă Marea Britanie – Black News

Cele două partide nu au reuşit până acum să se pună de acord pentru a adopta bugetul final pentru anul fiscal 2022. Ele sunt nevoite în schimb să prelungească, de fiecare dată cu o lună sau două, bugetul actual, adoptat sub administraţia Donald Trump.

Pe lângă faptul că lipseşte de fonduri anumite programe sociale, amânarea adoptării bugetului încetineşte şi alte proiecte, în consecinţă şi adoptarea reformelor dorite de preşedintele Joe Biden. Liderul de la Casa Albă urmăreşte cu orice preţ o victorie pentru a-şi relansa preşedinţia, cu câteva luni înaintea unor alegeri legislative cruciale.

Citeşte şi: Pfizer se așteaptă ca vânzările pentru 2022 ale vaccinului și pastilei Paxlovid să depășească 54 de miliarde de dolari – Black News

La sfârşitul lunii septembrie şi apoi la jumătatea lunii decembrie, Congresul a multiplicat negocierile pentru a evita in extremis ameninţarea unei paralizii a statului federal.

Ultimul buget adoptat expiră pe 18 februarie.