DISTRIBUIȚI
Reuters

Un portavion american a traversat vineri strâmtoarea Ormuz, o arteră strategică pe care Iranul ameninţă cu regularitate să o blocheze, într-un moment în care la rândul său Washingtonul ameninţă să reimpună sancţiuni internaţionale împotriva Teheranului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Portavionul USS Nimitz, însoţit de două crucişătoare cu rachete şi un distrugător, ‘a încheiat la 18 septembrie traversarea strâmtorii Ormuz pentru a intra în Golf’, a indicat Flota a V-a americană într-un comunicat.


Citește și : Crește numărul infecțiilor cu coronavirus în Belgia

Nimitz, primul portavion american ce traversează regiunea după decembrie 2019, va participa la operaţiuni ale coaliţiei antijihadiste în Orientul Mijlociu, a precizat Flota a V-a.

‘Prezenţa unui portavion, forţă eminamente flexibilă, demonstrează capacitatea US Navy de a efectua operaţiuni aeriene, navale şi de a opera oriunde legislaţia internaţională permite pentru a susţine operaţiunile’ coaliţiei, a declarat viceamiralul Samuel Paparo, comandantul Flotei a V-a.

SUA intenţionează să restabilească, singure împotrivă tuturor, sancţiuni internaţionale împotriva Teheranului, ce au fost ridicate în 2015 în schimbul angajamentului iranian de a nu se dota cu arma nucleară.

Citește și : Numai gura ce-i de el! În pofida retoricii acide a lui Lukaşenko, Belarusul are toate frontierele deschise

Este vorba de un embargo asupra armelor convenţionale care expiră în octombrie şi pe care Washingtonul nu a reuşit să-l prelungească în cadrul Consiliului de Securitate.

Aproape toţi ceilalţi membri ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite neagă dreptul SUA de a utiliza acest aşa-numit mecanism ‘snapback’, pe motiv că s-au retras în 2018 din acordul nuclear iranian care l-a instituit. Însă şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a asigurat că Washingtonul va face ‘tot ce este necesar pentru ca aceste sancţiuni să fie aplicate şi respectate’.