DISTRIBUIȚI
Twitter

În oraşul Mons din sudul Belgiei a început luni procesul unui poliţist belgian acuzat de omucidere din culpă după moartea unei fetiţe kurde, care a fost atinsă de un glonţ în timpul unei urmăriri, în 2018, informează AFP, potrivit agerpres.

Poliţistul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită şi care nu se află în arest, este judecat împreună cu doi kurzi irakieni, care au fost plasaţi în arest preventiv, şoferul camionetei în care se afla fetiţa ucisă şi părinţii ei, precum şi presupusa călăuză care i-ar fi ajutat să urce pentru a ajunge în Anglia.


Citește și: Oamenii lui Trump RUP contractul cu o avocată controversată

Faptele s-au petrecut în noaptea de 16 spre 17 mai 2018 pe o şosea din sudul Bruxelles-ului. O camionetă în care se aflau circa 30 de migranţi venind din nordul Franţei a accelerat pentru a se îndepărta de o maşină de poliţie care a încercat să o intercepteze, iar unul din poliţişti a scos arma pe geamul maşinii pentru a ţinti, potrivit propriilor explicaţii, „pneul din faţă stânga” al camionetei urmărite. Dar în acel moment colegul său a „tras de volan” şi tirul a fost deviat, un glonţ atingând-o pe fetiţa de doi ani instalată în spatele şoferului camionetei. Micuţa Mawda a murit în ambulanţă.

Cel care a tras, un fost informatician în vârstă de circa 40 de ani devenit poliţist, a recunoscut de la bun început că a scos arma pentru a opri camioneta care luase viteză, dar a asigurat că nu ştia că la bordul ei se aflau migranţi, declarându-se totodată „devastat” de moartea fetiţei.

La tribunal, avocatul poliţistului, Laurent Kempes, a explicat că clientul său a scos arma la solicitarea colegului său care conducea maşina de poliţie.

În faţa tribunalului s-au făcut auzite luni câteva strigăte de „Dreptate pentru Mawda” şi au fost agăţate pe o sfoară haine de copil, precum şi un portret al fetiţei cu inscripţia „Nici uitare, nici iertare”. Tatăl copilului, îmbrăcat în negru, a refuzat să vorbească în faţa presei, dar avocaţii săi şi-au reiterat solicitarea de a schimba acuzaţia în cea de omucidere cu intenţie.

Părinţii fetiţei, care plecaseră din Irak în 2015, având sub 25 de ani la acea vreme, s-au instalat în Belgia după dramă şi din februarie 2019 beneficiază de drept de şedere din considerente umanitare.

Pentru a-i susţine, un grup civic care denunţă abuzurile poliţiei şi represiunile antimigranţi a mobilizat intelectuali şi artişti din întreaga lume, care au luat poziţie pe reţelele sociale.

Citește și: Peste 100 de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din Mexic

„Faceţi zgomot. Nu permiteţi să fie ascunsă sub preş moartea unui copil”, a scris cofondatorul Pink Floyd, Roger Walters, într-un „mesaj către belgieni”.

Liga drepturilor omului (LDH) din Belgia a apreciat că „uciderea Mawdei a avut loc în cadrul operaţiunilor de urmărire care fac parte din politica rasistă de închidere a frontierelor” la nivel european.

Procesul urmează să se încheie marţi.