DISTRIBUIȚI
EPA

Un politician local a fost ucis de forţele de securitate afgane în provincia Ghor, din centrul Afganistanului, a confirmat joi serviciul de informaţii afgan, relatează dpa, scrie agerpres.  

Consilierul Ezatullah Bek a fost ucis când forţele de securitate au efectuat o operaţiune de arestare a sa în oraşul Firoz Koh. Însă el a refuzat să se predea şi apoi s-a angajat într-un schimb de focuri, a indicat Directoratul Naţional de Securitate (NDS) într-o declaraţie. De asemenea, un ofiţer de informaţii a fost ucis şi un altul rănit în cursul violenţelor.


Citește și : Coreea de Nord a organizat o paradă militară FERITĂ de ochii lumii

Politicianul era suspect în dosarul uciderii unui alt consilier şi a unui jurnalist local din provincia Ghor.

În urmă cu o lună, consilierul Abdul Rahman Atshaan a fost ucis şi alţi doi răniţi după explozia unei bombe magnetice ataşate de vehiculul lor.

Ulterior, redactorul-şef al unui post de radio privat, Bismillah Adel Aimaq, a fost împuşcat mortal în prima zi din 2021.

Citește și : Germania se așteaptă la o agravare a pandemiei, dar va putea fi controlată prin vaccinarea populației