DISTRIBUIȚI
Twitter

UPDATE: Cadavrul unui adolescent de 15 ani a fost recuperat din râul Tarn din sudul Franţei după ce un pod s-a prăbuşit în timp ce era traversat de cel puţin două vehicule, luni în sudul Franţei, informează DPA, potrivit agerpres.

Este probabil ca nouă persoane să fi fost implicate în incident, petrecut în cursul dimineţii dimineaţă în localitatea Mirepoix-sur-Tarn, a scris pe Twitter Serviciul de pompieri din departamentul Haute-Garonne. Două dintre ele sunt în stare critică.


Citeşte şi: Michael Bloomberg a ajuns la momentul pocăinţei: ‘Îmi cer iertare!’

Procurorul Dominique Alzeari a declarat presei că două vehicule „cu siguranţă” se aflau pe pod în momentul prăbuşirii şi poate chiar trei.

Un oficial al serviciului de pompieri a declarat pentru BFMTV că aproximativ 70 de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului, ajutaţi de scafandri, o unitate de câine şi trei elicoptere.

Podul, aflat pe un drum regional, avea 155 de metri lungime şi fusese construit în 1931, conform postului de radio local France Bleu.

Un raport întocmit pentru Senatul francez anul trecut, după ce 43 de persoane au murit în prăbuşirea unui pod de pe o autostradă în Genova în Italia vecină, a constatat că cel puţin 25.000 de poduri de pe teritoriul Franţei au deficienţe structurale.

Vezi şi: ATAC armat în curtea casei! 4 morţi şi 6 răniţi în California – VIDEO

Dar primarul din Mirepoix-sur-Tarn, Eric Oget, a declarat pentru BFMTV că podul care s-a prăbuşit a fost renovat complet în 2003 şi a fost verificat periodic de autorităţile locale.

”Este o imagine catastrofală, nu ştiu ce să spun, sunt şocat”, a spus el.

Ştire iniţială: Un camion şi un autoturism au căzut în râul Tarn, după ce un pod s-a prăbuşit luni dimineaţă, în localitatea Mirepoix-sur-Tarn, în sudul Franţei, informează agenţia DPA, potrivit agerpres. Cadavrul unui tânăr de 15 ani a fost recuperat, a declarat presei procurorul Dominique Alzeari.

Este probabil ca nouă persoane să fi fost implicate în incident, a scris anterior pe Twitter Serviciul de pompieri din departamentul Haute-Garonne. Patru dintre ele au fost localizate pe malul râului.

Un oficial al serviciului de pompieri a declarat pentru BFMTV că aproximativ 70 de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului, ajutaţi de scafandri, o unitate de câine şi trei elicoptere.