DISTRIBUIȚI
Herald Publicist

În 2015, şeful unei companii de plăţi cu cardul din Seattle a introdus un salariu minim de 70.000 de dolari pentru toţi cei 120 de angajaţi ai companiei. După cinci ani, el încă primeşte acelaşi salariu ca angajaţii săi şi spune că pariul său a dat rezultate, scrie BBC, scrie mediafax.

Dan Price deţine Gravity Payments, companie pe care a înfiinţat-o în facultate. La 31 de ani, în 2015, Price era deja milionar. Atunci avea aproximativ 2.000 de clienţi, iar compania sa era estimată să valoreze milioane de dolari. După o discuţie cu o prietenă, care a lucrat 11 ani în armată şi a luptat de două ori în Irak doar pentru a ajunge să muncească 50 de ore pe săptămână ca să-şi plătească facturile, Price a avut o revelaţie. Chiar dacă prietena lui reuşea să facă 40.000 de dolari pe an, era clar că Seattle a devenit un oraş mult prea inegal din punct de vedere al veniturilor. Iar Price însuşi devenise parte din problemă.


Citește și : Turcia anulează cursele aeriene comerciale spre şi dinspre Italia, Irak şi Coreea de Sud

Crescut într-o parte religioasă a statului american Idaho, price este optimist şi politicos. Dar în ultimii ani s-a transformat într-un combatant feroce al inegalităţilor sociale şi economice din SUA.

,,Glorificăm lăcomia tot timpul ca societate, în cultura noastră. Şi, ştiţi, lista Forbes este cel mai bun exemplu – Bill Gates l-a întrecut pe Jeff Bezos drept cel mai bogat om din lume. Cui îi pasă!?”, spune Price.

Înainte de 1995, cea mai săracă jumătate din populaţia Statelor Unite a câştiga o pondere mai mare a averii naţionale decât cei mai bogaţi 1%, subliniază el. Dar în acel an, ponderea s-a inversat, iar cei mai bogaţi 1% au ajuns să câştige mai mult decât 50% din populaţia Statelor Unite.

După ce Price a citit un studiu despre câţi bani are nevoie un american pentru a fi fericit şi a făcut nişte calcule, acesta a decis să dea un salariu minim de 70.000 de dolari în firma sa. Şi-a dat seama nu numai că va trebui să-şi reducă salariul, ci şi să-şi ipotecheze cele două case şi să renunţe la deţinerile de acţiuni şi economii. Apoi le-a dat vestea angajaţilor săi.

De atunci, Gravity a început să se transforme. Pentru două treimi din angajaţi salariile s-au dublat imediat, iar valoarea plăţilor procesate de companie a crescut de la 3,8 miliarde de dolari pe an, la 10,2 miliarde de dolari.

Suma de bani pe care angajaţii o depun în mod voluntar în propriile fonduri de pensii s-a dublat de asemenea, iar 70% dintre angajaţi spun că şi-au plătit mare parte din datorii.

Un alt motiv de mândrie al lui Price: înainte de majorarea salariilor, acum 4-5 ani, angajaţii săi făceau maximum doi copii pe an. „Însă în timpul scurs de la anunţ şi până acum s-au născut peste 40 de bebeluşi în companie”, spune Price.

Mai mult de 10% din angajaţi au reuşit de atunci să-şi cumpere o locuinţă într-unul din cele mai scumpe oraşe americane pentru chiriaşi. Înainte, cifra angajaţilor care deţineau locuinţe era de sub 1%.

La vremea deciziei lui Dan Price, Seattle dezbătea o creştere a salariului minim la 15 dolari, care ar fi fost cel mai mare din SUA. Proprietarii de întreprinderi mici luptau împotriva salariului minim, susţinând că vor fi nevoiţi să-şi închidă afacerile. Price a devenit în scurt timp o ţintă, multă lume considerând că îşi face doar reclamă într-un context politic efervescent. Comentatorii politici au ajuns să-l facă comunist la radio şi la televiziuni.

Salariile mai mari nu au făcut însă firma mai puţin competitivă, ci din contră. Angajaţii au început să lucreze mai mult, iar compania a continuat să crească, arată Rosita Barlow, director de vânzări la Gravity. Un alt exemplu este cel al unui angajat care făcea naveta o oră şi jumătate până la servici, care după majorarea salarială a reuşit să se mute mai aproape de sediul companiei, să mănânce mai sănătos şi să facă sport, mai susţine Price, care consideră că decizia sa a ajutat compania să crească.

,,Nu te mai gândeşti că trebuie să mă duc la servici pentru a face bani. Acum ne concentrăm mai mult pe «cum fac să lucrez mai bine»’’, spune Rosita Barlow.

Price, care încă îşi închiriază casa pe Airbnb pentru a face un ban în plus, a sperat că exemplul său va fi urmat şi de alte companii şi spune că este dezamăgit că nu s-a întâmplat aşa. Unele companii precum PharmaLogics din Boston şi Rented.com din Atlanta au majorat salariile minime din companie la 50.000 de dolari pe an, însă el încă speră la schimbări mult mai mari în politica de salarizare a companiilor.

Citește și : Mobilizare ‘totală’ în Coreea de Sud împotriva epidemiei de coronavirus

La cinci ani de la decizia sa, Dan Price continuă să câştige lunar salariul minim pe care el însuşi l-a stabilit. Pentru că s-au săturat să-l vadă pe şeful lor că vine la serviciu în acelaşi Audi vechi de peste 10 ani, angajaţii companiei au făcut o chetă şi i-au luat lui Price o Tesla, pe care plânge de fiecare dată când o vede, după cum spune el.

,,Am aceeaşi vârstă ca Mark Zuckerberg şi am momente întunecate în care mă gândesc – vreau să fiu la fel de bogat ca Mark Zuckerberg şi vreau să concurez cu el pentru a fi pe lista Forbes. Şi vreau să fiu pe coperta revistei Time, câştigând mulţi bani. Toate aceste lucruri lacome sunt ispititoare’’, spune Dan Price.

,,Nu e uşor să le respingi, dar viaţa mea este pur şi simplu mult mai fericită acum’’, conchide el.