DISTRIBUIȚI

Noul emisar special al preşedintelui Statelor Unite Donald Trump pentru combaterea antisemitismului a prezentat o largă definiţie a prejudecăţilor vizând evreii, relatează vineri DPA, potrivit agerpres. Joi, în prima zi în funcţie, Elan Carr (foto) a sugerat că orice boicot organizat împotriva Israelului este antisemit. 

De asemenea, el a renunţat la decenii de politică americană şi internaţională spunând că nu vede nicio distincţie între statutul coloniilor evreieşti din Cisiordania şi satele arabe situate alături de ele.


Citește și: 6 morți în China după ce un tren deraiat s-a oprit într-o casă – VIDEO

În virtutea dreptului internaţional, aşezările, construite pe terenuri revendicate de palestinieni pentru un viitor stat, sunt considerate ilegale. De zeci de ani administraţiile SUA au descurajat construcţia de aşezări, declarând că proprietatea terenului trebuie stabilită prin negocieri, dar mai multe guverne israeliene au ignorat aceste apeluri.

Refuzul de a cumpăra produse dintr-o aşezare evreiască în timp ce există dorinţa de a le achiziţiona din satele arabe este antisemit, a mai spus Carr.

„Ne vom concentra necontenit asupra eradicării acestei false distincţii dintre antisionism şi antisemitism”, a declarat Carr reporterilor la Departamentul de Stat, la puţin timp după ce a fost învestit.

Sarcina postului său este monitorizarea „flagelului în creştere” al urii faţă de evrei în întreaga lume.

Carr este un fost procuror din Los Angeles care a candidat fără succes pentru un loc în Congres în 2014.

Comentariile sale intervin după ce a fost întrebat despre un proeminent activist palestinian care a anunţat că i s-a refuzat intrarea în Statele Unite în ciuda faptului că avea o viză valabilă.

Omar Barghouti, cofondator al controversatei mişcări BDS (Boicot, Dezinvestiţii, Sancţiuni), nu a fost lăsat miercuri să se urce la bordul unui avion pe aeroportul din Tel Aviv.

El urma să ia cuvântul în mai multe locuri din SUA, inclusiv Universitatea Harvard şi o sinagogă progresivă din Chicago.

Carr a declarat că nu poate comenta cazul Barghouti, dar consideră BDS, aşa cum este cunoscută, ca antisemită întrucât scopul ei este „strangularea” statului Israel.

Citește și: Un angajat ONU este acuzat de spionaj în Tunisia

Potrivit website-ului BDS, scopul mişcării este să pună capăt ocupaţiei israeliene a Cisiordaniei şi să erodeze sprijinul internaţional pentru proiectul de colonizare israeliană.

Potrivit lui Carr, criticile la adresa politicilor guvernului sunt acceptabile, dar „dacă Israelul este criticat într-un mod în care nicio altă ţară în circumstanţe similare nu este criticată, acesta este antisemitism”.

Potrivit criticilor, Casa Albă s-a înclinat frecvent în favoarea Israelului în legătură cu chestiuni politice cheie, precum suveranitatea asupra Ierusalimului şi a Înălţimilor Golan. Câţiva dintre principalii consilieri ai preşedintelui elaborează un plan de pace pentru Israel şi palestinieni, care trebuie încă făcut public.