DISTRIBUIȚI
Blockchain News.Buzz

Un ofiţer al serviciului rus de informaţii FSB şi un angajat al Kaspersky Lab au fost condamnaţi la închisoare pentru înaltă trădare, în urma unui proces fără public, care a avut loc la Moscova, informează marţi agenţiile de presă ruse, preluate de AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Serghei Mihailov, numărul doi al centrului pentru securitate informatică din FSB, a primit o pedeapsă de 22 de ani de închisoare, iar Ruslan Stoianov, şeful echipei de investigare a incidentelor informatice la Kaspersky, 14 ani de închisoare, ambii pentru transmiterea de informaţii secretă către servicii de informaţii străine.


Citește și : Iran: Rohani nu a acceptat oficial demisia lui Zarif

Motivele exacte ale condamnărilor nu au fost făcute publice, deoarece dosarul este clasificat ca secret militar. Presa din Rusia susţine că cei doi au dezvăluit serviciilor speciale americane numele hackerilor ruşi implicaţi în atacul informatic asupra Partidului Democrat din SUA, în 2016.

Mihailov şi Stoianov au fost arestaţi în februarie 2017. Avocatul unuia dintre ei a confirmat agenţiei France Presse că acuzaţiile au avut legătură cu Statele Unite.

Nu se ştie ce s-a întâmplat cu Dmitri Dokutceaev, adjunct al lui Mihailov, arestat odată cu acesta.

AFP observă că după sfârşitul războiului rece, în 1991, au fost foarte puţine cazuri de trădare în rândul FSB, succesorul serviciului sovietic de spionaj KGB.

Citește și : Erdogan critică UE pentru participarea la un summit cu liderii arabi în Egipt