DISTRIBUIȚI

Un înalt responsabil regional a fost inculpat luni în Ucraina pentru organizarea unui atac cu acid care a adus la moartea militantei anticorupţie Katerina Gandziuk, al cărei deces o provocat un val de indignare la nivel internaţional, a anunţat procurorul general al Ucrainei, citat de AFP, potrivit agerpres.

Vladislav Magher, preşedintele Adunării regionale din Herson (sud), a fost inculpat pentru ‘organizarea uciderii Katerinei Gandziuk’, a indicat procurorul general Iuri Luţenko pe pagina sa de Facebook.


Citește și: Retragerea SUA din Orientul Mijlociu crește semnificativ vânzarea de arme în regiune

În luna iulie a anului trecut, un agresor a turnat un litru de acid sulfuric asupra Katerinei Gandziuk – consilieră a primarului din Herson care denunţase acte de corupţie în cadrul poliţiei regionale – în timp ce pleca de la domiciliu.

Gandziuk (33 de ani) a decedat în urma arsurilor în luna noiembrie. Şase suspecţi au fost plasaţi în detenţie, dar niciun comanditar nu a fost arestat sau inculpat până în prezent.

Potrivit unui extras din textul oficial al inculpării, publicat de procurorul general, Mangher simţea o ‘animozitate personală’ faţă de victima care denunţase, în special, ‘tăieri ilegale de pădure’ efectuate ‘sub acoperirea unor incendii criminale’ în această regiune.

Oficialul inculpat este membru al partidului ‘Batkivşcina’ (‘Patria’) al fostului premier Iulia Timoşenko, un rival-cheie al preşedintelui actual Petro Poroşenko la alegerile prezidenţiale din 31 martie.

Citește și: Șeful Pentagonului face o vizită-fulger în Afganistan – FOTO

Mangher a fost exclus vineri din partid, în timp ce începuseră să apară zvonuri cu privire la posibila sa implicare în uciderea Katerinei Gandziuk.

Procurorul general este considerat un apropiat al preşedintelui în exerciţiu şi a participat la mitingul la care Poroşenko şi-a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie intenţia de a candida pentru un nou mandat.