DISTRIBUIȚI
Anadolu

Autorităţile turce au reţinut 186 de persoane acuzate că au făcut ‘propagandă teroristă’ pentru că au criticat ofensiva turcă din nordul Siriei, conform agenţiei oficiale de presă Anadolu, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Dintre cele 186 de persoane reţinute de la lansarea ofensivei la 9 octombrie, 24 au fost plasate oficial în detenţie, iar 40 au fost eliberate sub control judiciar, în timp ce celelalte sunt în continuare în arest, a precizat Anadolu.


Citește și : Cutremur puternic în Filipine

Ofensiva turcă, a cărei ţintă sunt forţele kurde din Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG) în nord-estul Siriei, este susţinută de întreaga clasă politică, mai puţin puţin partidul prokurd HDP.

Cei doi co-preşedinţi ai acestui partid, Sezai Temelli şi Pervin Buldan, fac de altfel obiectul unei anchete pentru că au calificat ofensiva drept „invazie”.

În timpul unei precedente ofensive împotriva YPG anul trecut, autorităţile turce au arestat sute de persoane acuzate de asemenea că au făcut ‘propagandă teroristă’ pe reţelele de socializare.

Citește și : Premierul Greciei sună alarma! Europa trebuie să se pregătescă pentru un noul val de migranți

Organizaţiile civice denunţă cu regularitate erodarea libertăţii presei şi a libertăţii de expresie în Turcia sub preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în special după tentativa de puci din 2016 care a fost urmată de o amplă represiune.