DISTRIBUIȚI
Marca

Un Moş Crăciun sustenabil care vine din Tărâmul Conştiinţei va încerca de luni să deschidă minţile privind un consum responsabil participanţilor la Summitul asupra Climei (COP25), o reuniune la care a venit îmbrăcat în tradiţionalul costum roşu şi fes tivit cu alb pe cap, relatează EFE, scrie agerpres.

Moşul „Sustaina Claus” este de fapt canadianul Phillip McMaster, care dă asigurări că a asistat la toate summiturile climei, de la COP21 desfăşurat la Paris, iar acum vine la Madrid cu sfaturi dedicate protecţiei mediului.


Citește și : Familia jurnalistei Daphne Caruana Galizia cere investigarea premierului maltez Joseph Muscat

McMaster şi-a subliniat sprijinul faţă de tânăra activistă Greta Thunberg şi de mişcarea socială „Fridays For Future”, deoarece „ei se trezesc în fiecare dimineaţă cu scopul de lupta pentru viitor şi este un lucru despre care ar trebui să fim fiecare conştienţi”, a explicat el.

Deşi a recunoscut că nu face parte din mişcarea Extinction Rebelion, el îi susţine valorile şi promovează un mesaj similar intitulat „Extinction Solutions” – soluţii împotriva extincţiei – deoarece este important să se susţină rebeliunea dar şi mai important este să găsească soluţii, a explicat Sustaina Claus.

El încearcă astfel să conştientizeze prin stilul său personal de viaţă, numit „Republica schimbării” şi bazat pe mici activităţi pe care îşi propune să le realizeze în fiecare miercuri, precum întreruperea curentului şi deconectarea tuturor obiectelor, cu excepţia frigiderului, sau pentru a-i face „pe ceilalţi pur şi simplu mai fericiţi”.

Prin aceste gesturi, el doreşte să-i conştientizeze pe membrii societăţii „să devină eroi locali ai comunităţii” pornind de la premisa că „nu îi putem obliga pe ceilalţi să se schimbe, dacă schimbarea nu începe cu odată cu noi”.

În acest sens şi odată cu apropierea Sărbătorilor, acest Moş Crăciun sustenabil încurajează familiile să-şi schimbe mentalitatea şi să nu facă abuz de consum, reutilizând obiecte pe care nu le mai folosesc, oferindu-le cadou, împrumutându-le, sau chiar vânzându-le.

El îi încurajează de asemenea pe tineri să-şi deconecteze telefoanele mobile timp de trei ore pentru a interacţiona cu familiile, sau pentru a-şi ameliora abilităţile sociale, deoarece aceste dispozitive consumă, „nu doar electricitate şi timpul nostru, ci şi neuronii noştri”.

Citește și : Pompeo denunţă continuarea audierilor în Congres în timp ce Trump efectuează deplasări externe

Însoţit de ursuleţul de pluş „Wednesday, The Low Carbon Pand” prin care ne încurajează să ne reducem amprenta de carbon şi de „Reality Rooster”, un cocoş cu ajutorul căruia doreşte să „trezească” societatea, Sustaina Claus pledează pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă.

El a compus chiar un cântec, inspirat din celebrul slogan lansat de Greta Thunberg „Our House is on Fire”(Casa noastră este în flăcări), pe care îl cântă pentru a trezi conştiinţele tuturor celor care îl ascultă.