DISTRIBUIȚI
Tribal News Network

O persoană a fost ucisă şi alte opt rănite într-o busculadă pentru făină gratuită în Pakistan, o ţară afectată de o inflaţie record, joi, în prima zi a Ramadanului, luna sfântă pentru musulmani, informează AFP, potrivit agerpres.  

Sute de puncte de distribuţie, la care sunt înscrise milioane de familii cu venituri mici, au fost înfiinţate de guvernul pakistanez în perioada Ramadanului, în condiţiile în care preţul alimentelor de bază a crescut.


Citește și : CUTREMUR puternic în Turcia

În timpul uneia dintre aceste distribuţii, la piaţa locală din Charsadda, în provincia nord-vestică Khyber Pakhtunkhwa, „nouă persoane au fost călcate în picioare şi duse la spital, unde una dintre ele a murit”, a declarat Muhammad Arif, şeful poliţiei din oraş.

Sute de persoane erau adunate în acel moment pentru a primi alimente, potrivit lui Arif.

Finanţele Pakistanului au fost afectate de ani de proastă gestionare şi de instabilitatea politică, o situaţie exacerbată de o criză energetică globală şi de inundaţiile devastatoare care au lăsat anul trecut o treime din ţară sub ape.

Ţara din sudul Asiei este foarte îndatorată şi trebuie să majoreze impozitele, preţurile la apă şi la electricitate pentru a asigura eliberarea unei noi tranşe din pachetul de salvare de 6,5 miliarde de dolari al Fondului Monetar Internaţional şi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

Citește și : Antony Blinken pledează pentru revenirea Statelor Unite în cadrul UNESCO