DISTRIBUIȚI
captura YouTube

Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au produs în acest weekend în Polonia au ucis o persoană, au rănit alte patru şi au provocat pagube materiale considerabile, informează DPA, potrivit agerpres.

Cel mai grav incident s-a produs în regiunea Solec din sudul Varşoviei, după ce un copac a căzut peste un automobil aflat în mers şi l-a ucis pe şoferul acestuia, un bărbat în vârstă de 30 de ani, în pofida tentativelor de resuscitare întreprinse de echipele de intervenţie, a precizat duminică un angajat al serviciului de urgenţă pentru postul de televiziune TVN24.


Citește și : India a raportat un nou record global de infectări zilnice – peste 90.000 de cazuri de COVID-19

Soţia conducătorului auto şi copilul lor au fost răniţi în cadrul aceluiaşi incident.

Imaginile transmise de televiziunile poloneze prezintă distrugeri ample provocate de aceste furtuni la nivelul întregii ţări. Echipajele serviciilor de urgenţe au fost solicitate să intervină în peste 600 de situaţii.

Specialiştii prognozează că ploile vor continua să cadă şi în perioada următoare şi au emis avertismente pentru inundaţii, a anunţat duminică Serviciul polonez de meteorologie.

Citește și : Ministrul rus al energiei anticipează o redresare modestă a prețului petrolului în 2021