DISTRIBUIȚI
Eero Vabamägi/Postimees

Guvernul de la Tallinn l-a destituit pe ministrul dezvoltării rurale Mart Jarvik, a anunţat luni premierul estonian Juri Ratas, Jarvik devenind al treilea ministru din partidul de extremă dreapta EKRE care este demis în ultimele şase luni, transmite Reuters, potrivit agerpres.

EKRE ameninţase că va părăsi coaliţia guvernamentală dacă Mart Jarvik va fi destituit, dar premierul Ratas a anunţat că toate cele trei partide membre vor continua să guverneze împreună.


Citește și: Șeful Pentagonului îl dă afară ce comandantul Marinei americane

”Toate partidele din coaliţie vor să continue în această situaţie dificilă”, a spus şeful executivului estonian.

EKRE, care se poziţionează ca un partid anti-UE şi anti-imigraţie, se află la guvernare după alegerile desfăşurate în primăvara acestui an şi care au dus la un viraj al scenei politice estoniene spre dreapta. De la acele alegeri, Estonia se află aproape tot timpul în criză politică, în condiţiile în care premierul este nevoit să gestioneze aproape săptămânal incidente provocate de colegii săi de dreapta.

Citește și: Netanyahu acuză Iranul că pregătește atacuri împotriva Israelului

Coaliţia tripartită condusă de Juri Ratas – formată din formaţiunea sa Partidul de Centru, EKRE şi partidul conservator Pro Patria (Isamaa) – deţine o majoritate de 56 din totalul celor 101 de parlamentari.