DISTRIBUIȚI
RTE

Un membru al Gardienilor Revoluţiei, armată de elită a regimului iranian, a fost ucis şi cinci răniţi sâmbătă într-un atac la o bază din sud-estul Iranului ce survine în contextul aniversării a 40 de ani de la Revoluţia islamică, a informat agenţia de presă oficială IRNA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Grupul jihadist Jaich al-Adl („Armata justiţiei”), considerat „terorist” de Teheran, a revendicat atacul pe reţelele sociale.


Citește și : Trump intenţionează să recurgă la „urgenţa naţională” pentru a ocoli Congresul şi a construi zidul de la frontiera cu Mexicul

Atacatorii au atacat o bază a „bassidji”, o miliţie însărcinată cu menţinerea ordinii care acţionează deseori cu Gardienii Revoluţiei, în oraşul Nikshar, provincia Sistan-Baluchistan, potrivit Irna.

Cele cinci persoane ”grav rănite” au fost transportate la spital, a declarat procurorul din Nikshar, Mohsen Golmohammadi, potrivit agenţiei de presă YJC.

La graniţa cu Pakistanul şi Afganistanul, regiunea iraniană Sistan-Baluchistan este în mod constant scena unor ciocniri violente între forţele de securitate şi grupuri separatiste sau grupări jihadiste. Teheranul acuză Islamabadul şi Riadul de susţinere a acestora.

Citește și : Brazilia îndeamnă China şi Rusia să privească „lucrurile în faţă” în Venezuela

Această provincie are o comunitate numeroasă de musulmani sunniţi de etnie balochi într-o ţară cu o mare majoritate şiită.

Grupul Jaish al-Adl a fost format în 2012 de foşti membri ai unei organizaţii sunnite extremiste care a dus o rebeliune sângeroasă în Sistan-Baluchistan până în 2010.