DISTRIBUIȚI

Un membru al echipajului unui avion militar care transporta în avans delegaţia preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro la summit-ul G20 din Japonia a fost arestat în sudul Spaniei cu 39 kg de cocaină în valiza sa, a indicat miercuri Garda Civilă, relatează AFP, scrie agerpres.

Marţi, la jumătatea zilei, în cursul unei escale a acestui aparat al forţelor aeriene braziliene pe aeroportul din Sevilla, ”de la militar au fost confiscate, în cursul unui control, 39 kg de cocaină”, aflate în valiza sa, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Sevilla.


Citește și : Rouhani, pacifist în faţa lui Macron: ‘Iranul nu vrea război cu nicio ţară, nici măcar cu SUA!’

”În valiza sa, el nu avea decât droguri”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Adus miercuri în faţa instanţei, militarul a fost plasat în detenţie provizorie, fiind acuzat de delict împotriva sănătăţii publice, categorie ce include în Spania traficul de droguri, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al justiţiei din Andaluzia.

Militarul se afla la bordul unui avion ce îl preceda pe cel al preşedintelui brazilian, care a început în cursul nopţii de marţi spre miercuri o călătorie către Osaka (Japonia) pentru a participa la reuniunea G20.

Citește și : Bolsonaro face doi paşi înapoi în liberalizarea regimului de arme şi muniţii

Bolsonaro a anunţat chiar el marţi seara pe reţelele sociale ”arestarea, la Sevilla, a unui militar al armatei aerului având asupra sa stupefiante”.

”În cazul în care implicarea militarului în acest delict va fi dovedită, acesta va fi judecat şi condamnat în virtutea legii”, a dat asigurări preşedintele brazilian.