DISTRIBUIȚI

Un soldat al armatei americane în vârstă de 51 de ani a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă pentru agresiune sexuală în formă agravată asupra unei minore, în timp ce era în activitate, a anunţat Departamentul de Justiţie, potrivit mediafax.

Daniel Kemp s-a declarat vinovat în decembrie anul trecut, iar soţia sa a hărţuit şi a împiedicat un martor să vorbească cu oamenii legii despre fapta comisă de acesta, potrivit documentelor instanţei.


Citeşte şi: Autorităţile canadiene AU PIERDUT URMA a circa 35.000 de străini expulzabili

Ancheta în acest caz a fost condusă de Comandamentul de Investigaţii Criminale al Armatei SUA împreună cu FBI.

Efortul comun face parte din proiectul Securitatea Copilăriei, o iniţiativă la nivel naţional întreprinsă pentru a stopa pedofilia şi abuzurile asupra copiilor.

Citeşte şi: Polonia şi Slovacia au parafat un acord de cooperare militară