Un mic asteroid a intrat în atmosfera Pământului şi a fost văzut luminând cerul de deasupra Canalului Mânecii, creând un efect uimitor de stea căzătoare, relatează BBC, potrivit news.ro.
Meteoroidul de circa 1 metru a fost văzut luni dimineaţă, cu puţin timp înainte de ora 03:00 GMT (5:00, ora României). Utilizatorii reţelelor sociale, mai ales cei din sudul Angliei, au împărtăşit imagini cu roca în flăcări, numită Sar2667.
Citeşte şi: Incident HORROR în Kazahstan! Un elev şi-a atacat colegii cu toporul! – Black News
Intrarea acestui mic meteoroid în atmosfera Pământului fusese însă prognozată, ceea ce nu se întâmplă des. Este doar pentru a şaptea oară, notează BBC. Agenţia Spaţială Europeană a scris pe Twitter că acesta a fost „un semn al progreselor rapide în ceea ce priveşte capacităţile globale de detectare a asteroizilor”.
Agenţia anunţase anterior că se aşteaptă ca obiectul să atingă „în siguranţă” atmosfera terestră în apropierea oraşului francez Rouen.
Citeşte şi: După cutremur, Turcia se ridică împotriva dezvoltatorilor imobiliari – Black News
Organizaţia Internaţională pentru Meteori, o organizaţie non-profit cu sediul în Belgia, a estimat că obiectul cosmic a intrat în atmosfera terestră la aproximativ 4 km de coasta franceză şi a creat un efect de „minge de foc”.
Ultimul asteroid despre care s-a emis în avans prognoza că va intra în atmosfera Pământului a fost văzut pe cerul din Ontario, Canada, în luna noiembrie a anului trecut.