DISTRIBUIȚI
Offbeat » Manila Bulletin News

Oamenii de ştiinţă indieni au început să verifice joi posibila origine extraterestră a unei pietre de mărimea unei mingi de fotbal, căzută din cer cu o zi înainte în câmpurile din estul Indiei, informează AFP, potrivit agerpres.

Obiectul mineral, de culoare brună, cântărind în jur de 15 kilograme, a aterizat miercuri după-amiază într-un câmp de orez al satului Koriyahi, din statul Bihar, punându-i pe fugă pe localnicii care munceau la câmp.


Citește și : Ministrul german al Apărării: Coaliţia împotriva jihadiștilor în Siria şi Irak este încă ‘esenţială’

„Fermierii lucrau în câmpul de orez când această piatră grea a căzut din cer cu zgomot”, a declarat Shirsat Kapil Ashok, un oficial din districtul Madhubani, pentru AFP.

„Ei au povestit că au văzut fum care se ridica de la sol şi au fugit”, a adăugat acesta.

Sătenii s-au întors la faţa locului după ce fumul a dispărut şi au scos posibilul meteorit din craterul, de peste un metru, provocat de impact.

„Am văzut că (piatra) este puternic magnetizată, are un fel de luciu şi cântăreşte circa 15 kilograme”, a precizat Ashok.

Citește și : Boris Johnson: Acordul de retragere din UE este ‘inacceptabil’ pentru Marea Britanie

Meteoriţii sunt obiecte solide provenind din spaţiu, care au reuşit să traverseze atmosfera Pământului fără a se dezintegra complet.

În februarie 2013 un meteorit s-a dezintegrat deasupra localităţii Celiabinsk, în Munţii Urali din Rusia, iar unda de şoc a impactului a spart toate geamurile oraşului, aproximativ 1.000 de persoane fiind rănite.