DISTRIBUIȚI
DW

Un medic din regiunea Campania (sudul Italiei) este anchetat pentru a fi tratat aproape 3.000 de pacienţi cu COVID-19 la ei acasă, fără să urmeze măsurile impuse de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile în care cetăţenii îl consideră un adevărat erou, informează medii locale citate luni de EFE, potrivit agerpres

Medicul Gerardo Torre, a cărui activitate se desfăşoară în localitatea Pagani, s-a arătat extrem de surprins când a fost acuzat că nu a respectat protocoalele sanitare privind tratarea şi administrarea de medicamente pacienţilor cu coronavirus.


Citește și : ‘Partygate’ continuă în UK! BoJo caută măsuri pentru a scăpa ‘basma curată’ din tot scandalul

„Când Ordinul Medicilor din Salerno mi-a trimis avertismentul, am crezut că îmi oferă vreun premiu sau vreo medalie pentru munca depusă de mine în timpul pandemiei. Mare mi-a fost surpriză când am văzut că am primit o citaţie pentru o anchetă disciplinară. Risc inclusiv să fiu suspendat”, a declarat Gerardo Torre ziarului Corriere del Mezzogiorno.

El a explicat că a vizitat „3.000 de pacienţi la ei acasă”, riscându-şi propria sănătate, în timp ce aţi colegi de profesie au tratat bolnavii prin telefon „fără să evalueze personal pacientul”, fapt ce a condus la numeroase decese.

Gerardo Torre va compărea pe 28 ianuarie în faţa Ordinului Medicilor din Salerno pentru a se apăra de aceste acuzaţii. Au fost deja convocate manifestaţii de sprijin pentru a-l susţine pe medic, cu participarea a numeroşi angajaţi sanitari.

Citește și : Tonga este RUPTĂ de lume după erupţia vulcanică şi tsunami

Inclusiv primarul din Pagani, Lello De Prisco, i-a declarat spriijnul pe reţelele de socializare şi a asigurat că a fost vindecat de acest medic, pe care l-a considerat un exemplu de curaj.

„Dacă azi pot să scriu, i-o datorez lui. Mulţumesc tuturor medicilor care îşi oferă serviciile la domiciliul bolnavilor”, a subliniat primarul.