DISTRIBUIȚI

Un jurnalist a fost asasinat, marţi, aproape de Cancun, în statul turistic Quintana Roo (la est de Mexico City), devenind al şaptelea reporter ucis în ţară de la începutul anului, relatează AFP, potrivit news.ro.

Ruben Pat, directorul săptămânalului Playa News, a fost împuşcat când se afla în faţa unui bar, dimineaţa devreme, la Playa del Carmen, situată la 60 de kilometri de celebra staţiune balneară Cancun.


Citește și: Donald Trump a anunțat cine va fi noul ambasador american în România

Autorităţile locale au condamnat într-un comunicat „intimidarea exercitată împotriva profesiei de jurnalist prin atacuri violente”, promiţând să facă dreptate victimei.

La sfârşitul lunii iunie, un alt jurnalist al acestui săptămânal online, José Guadalupe Chan, în vârstă de 35 de ani, a fost împuşcat în cartierul Felipe Carrillo Puerto din acelaşi Stat de pe coasta caraibiană.

Citește și: Senatorii polonezi adoptă un amendament pentru grăbirea reformei Curţii Supreme

Ruben Pat a fost intervievat în iunie de AFP după moartea colegului său, precizând că acesta din urmă a primit ameninţări telefonice legate de activitatea sa jurnalistică.

Sectorul Cancun şi Playa del Carmen, foarte apreciate de turiştii străini în special pentru plajele sale, a cunoscut în ultimii ani o creştere puternică a violenţelor legate de crima organizată.

În 2016, schimburi de focuri de armă între grupări criminale s-au încheiat cu cinci morţi la Playa del Carmen în timpul unui festival de muzică electronică, între care doi canadieni, un italian şi un columbian.