DISTRIBUIȚI
International News
Migrants, part of a caravan of thousands trying to reach the U.S., look through the border fence between Mexico and the United States after arriving in Tijuana, Mexico, November 13, 2018. REUTERS/Jorge Duenes

Un judecător federal a blocat temporar sâmbătă un ordin al administraţiei Trump care ar fi impus potenţialilor imigranţi să demonstreze că au asigurare de sănătate în termen de 30 de zile de la sosirea în SUA sau suficienţi bani pentru a plăti o serie rezonabilă de cheltuieli medicale previzibile, transmite Reuters, scrie agerpres.

Judecătorul Michael Simon din Portland, statul Oregon, a acordat un ordin de restricţionare temporară de 28 de zile care împiedică reglementarea să intre în vigoare la 3 noiembrie.
Contestarea juridică va continua.


Citește și : O grupare teroristă revendică atacul de vineri asupra taberei militare din Mali

În dispoziţia legală ce cuprinde 18 pagini, Simon afirmă că daune potenţiale la adresa unor potenţiali imigranţi şi a familiilor acestora justifică un blocaj la nivel naţional. „Confruntarea cu un risc posibil de a fi despărţiţi de membrii familie şi o întârziere în obţinerea unei vize la care altfel membrii familiei ar avea dreptul constitue un prejudiciu ireparabil’, susţine judecătorul american.

Şapte cetăţeni americani şi o organizaţie de advocacy au intentat un proces pentru a bloca această reglementare, argumentând că aceasta „rescrie legile noastre privind imigraţia şi sănătatea printr-un ordin prezidenţial” care ar putea împiedica sute a mii de potenţiali imigranţi.

Potenţialii imigranţi se chinuiau să găsească acoperirea medicală necesară navigând printr-o birocraţie în domeniul sănătăţii complicată care, în mare parte, nu s-a adresat până acum celor care nu sunt încă pe teritoriul SUA.

Ordinul preşedintelui afirmă că scopul urmărit este ca furnizorii de asistenţă medicală şi contribuabilii să nu mai suporte „costuri substanţiale pentru plata cheltuielilor medicale suportate de persoanele care nu au asigurare de sănătate sau capacitatea de a plăti asistenţa medicală”. Sunt menţionate, totodată, cifre potrivit cărora „posibilitatea ca imigranţii legali să nu aibă asigurare medicală este de aproximativ trei ori mai mare comparativ cu cetăţenii Statelor Unite”.

Citește și : Dublă crimă în stil mafiot la Moscova- Înalt responsabil din Caucazul rus şi fratele lui, ucişi cu focuri de armă

Experţii în politici de asigurare de sănătate spun că imigranţii folosesc sistemul SUA mai rar decât americanii. Conform unei analize realizate de Leighton Ku, directorul Centrului pentru cercetări ale politicilor de sănătate de la Universitatea George Washington, imigranţii recenţi fără asigurare au reprezentat mai puţin de o zecime din procentul de 1% al cheltuielile medicale din SUA în 2017.