DISTRIBUIȚI

Un judecător de la Curtea Supremă a Statelor Unite a fost puternic criticat marţi pentru refuzul său de a purta mască anti-COVID-19 în timpul audierilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pentru a doua săptămână consecutiv, conservatorul Neil Gorsuch a fost singurul dintre cei nouă membri ai Înaltei Curţi care nu a purtat mască, au informat puţinii jurnalişti autorizaţi să intre în clădirea instituţiei.


Citeşte şi: Germania sare de 100.000 de infectări zilnice pentru prima dată de la începutul pandemiei – Black News

Purtarea măştii este un indicator politic foarte puternic în Statele Unite, unde obligaţia de a purta mască, în vigoare în anumite locuri, este considerată o încălcare a libertăţilor individuale de către o mare parte a dreptei.

Judecătorii de la Curtea Supremă susţin că se menţin deasupra luptei politice, însă, cu toate acestea, le este din ce în ce mai greu să ascundă diferenţele profunde dintre majoritatea solidă conservatoare (şase judecători) şi minoritatea de stânga (trei).

Preşedintele Curţii Supreme, John Roberts, un conservator moderat care încearcă să creeze o punte între cele două părţi, a cerut, potrivit unor surse citate de radioul public NPR, tuturor judecătorilor să poarte măşti, după vacanţa de sfârşit de an.

Potrivit sursei citate, el a formulat această cerere din consideraţie pentru colega lor progresistă Sonia Sotomayor care suferă de diabet şi este mai vulnerabilă în caz de contaminare.

Toţi judecătorii au acceptat, cu excepţia lui Neil Gorsuch – unul dintre cei trei magistraţi numiţi de Donald Trump, a adăugat postul NPR.

Citeşte şi:Începe NEBUNIA! O canadiană devine prima pacientă din lume diagnosticată cu ‘schimbări climatice’ – Black News

Atitudinea sa a determinat-o pe Sonia Sotomayor, care stă lângă el în sala de judecată, să se distanţeze. De săptămâna trecută, ea participă la dezbateri printr-o conexiune audio, din biroul ei.

Din cauza pandemiei, clădirea Curţii Supreme a fost închisă în martie 2020, iar judecătorii săi au participat la audieri prin telefon, de la domiciliu, luni de zile. În luna octombrie, judecătorii – toţi vaccinaţi – au revenit la Washington, adesea fără mască, înainte ca această măsură de protecţie să fie reimpusă odată cu apariţia variantei Omicron, extrem de contagioasă.