DISTRIBUIȚI
straitstimes.com

Un francez a fost arestat pe insula indoneziană Lombok după ce în bagajele sale au fost descoperite 4 kg de droguri, a anunţat luni poliţia locală, transmite AFP, scrie Agerpres.

Félix Dorfin, originar din Béthune (nordul Franţei), a fost arestat la finalul lunii septembrie pe aeroportul din Lombok având asupra sa mai multe tipuri de droguri, printre care cocaină, Ecstasy şi amfetamine, ascunse într-o valiză cu pereţi dubli.


Citește și : Slovacia: O femeie, a patra persoană acuzată de asasinarea jurnalistului Jan Kuciak

”Suspectul adusese drogurile direct din Franţa. El a ajuns aici după opriri de tranzit în Germania şi Singapore. Ulterior, în Lombok, urma să transfere cuiva drogurile”, a indicat Yus Fadillah, şeful departamentului antidrog din poliţia regiunii West Nusa Tenggara.

La sosirea sa pe insula vecină Bali, el a încercat să fugă atunci când ofiţerii vamali i-au verificat bagajele, dar a fost prins.

Indonezia are una dintre cele mai stricte legislaţii antidrog din lume. În prezent, în această ţară doi francezi efectuează pedepse grele cu închisoarea pentru trafic de droguri: Gérard Debetz, condamnat la închisoare pe viaţă în 2011, şi Serge Atlaoui, condamnat la moarte în 2007 şi aflat încă în detenţie.

Citește și : SUA și Canada confirmă că au ajuns la o înțelegere privind un „nou acord comercial modernizat” cu Mexicul