DISTRIBUIȚI

Un fost eurodeputat ungar de extremă dreapta inculpat pentru spionaj în folosul Moscovei a fost achitat joi în primă instanţă de un tribunal din Budapesta de acuzaţia de spionaj, dar a fost condamnat la 18 luni închisoare cu suspendare plus o amendă de 600.000 de forinţi (1640 euro) pentru fraudarea bugetului Parlamentului European, relatează AFP şi MTI, potrivit agerpres

Ales în 2010, Bela Kovacs, exponent al partidului naţionalist Jobbik, a fost pus sub acuzare în 2017 pentru „participare la activităţi de spionaj împotriva instituţiilor europene în folosul unui stat străin”, „fraudă fiscală” şi „falsificare de documente cu crearea unui prejudiciu financiar”, între 2012 şi 2014.


Citește și : Croații îl așteaptă pe Mike Pompeo ‘ca pe pâinea caldă’. Sunt foarte aproape să scape de vizele SUA!

Judecătorul a confirmat contactele dintre Kovacs (60 de ani) şi servicii de informaţii străine, fără a face alte precizări. Presa ungară a evocat însă numeroasele călătorii ale acestuia la Moscova, unde s-ar fi întâlnit în secret cu diplomaţi ruşi.

Bela Kovacs a plecat din Jobbik la scurt timp după aceste dezvăluiri, iar în 2015 Parlamentul de la Strasbourg i-a retras imunitatea. Din 2019, Kovacs nu mai este deputat european.

Dacă judecătorul ar fi reţinut acuzaţiile de spionaj, fostul eurodeputat risca o pedeapsă de doi până la opt ani de închisoare.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor membre să acționeze împotriva pandemiei pentru a evita situația restrictivă din primăvară

În privinţa acuzaţiilor de fraudă, acestea au intervenit în urma informaţiilor de la oficiul european antifraudă OLAF conform cărora între 2012 şi 2013 Kovacs a angajat patru „interni” care nici nu s-au prezentat la Bruxelles şi nici nu au lucrat vreodată. Ulterior, cele două anchete au fost comasate.

Kovacs a negat permanent acuzaţiile ce i-au fost aduse şi poate face apel la decizia anunţată joi.