DISTRIBUIȚI
Twitter

Un tribunal indian l-a găsit luni vinovat pe un fost deputat al partidului de guvernământ Bharatiya Janata (BJP), acuzat de violarea unei adolescente, a anunţat avocatul fostului politician, în urma unui caz devenit de notorietate şi care a alimentat furia populară faţă de violenţele sexuale împotriva femeilor, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Kuldeep Singh Sengar, fost deputat din partea statului Uttar Pradesh (nord), cel mai populat din India, a fost condamnat de un tribunal din New Delhi în baza prevederilor privind protecţia copilului din legea infracţiunilor sexuale, a declarat avocatul Tanveer Ahmed Mir.


Citește și: Exigențele Phenianului sunt OSTILE și NEPOTRIVITE

Sengar a pledat nevinovat la acuzaţia adusă.

Pronunţarea sentinţei este aşteptată în cursul săptămânii.

Cazul a ajuns în atenţia publică anul trecut, când prezumtiva victimă, care era adolescentă în 2017, când ar fi avut loc violul, a încercat să se sinucidă, acuzând poliţia de inacţiune.

Citește și: Nicolas Maduro acuză un diplomat american de COMPLOT

În luna iulie, un camion a intrat în maşina tinerei care îl acuzase pe Sengar de viol. Două din rudele femeii au murit în accident, iar ea a fost rănită. De atunci, familia se află sub protecţia poliţiei.

În urma criticilor că nu l-a sancţionat pe deputat, prim-ministrul Narendra Modi, liderul BJP, l-a exclus pe Sengar din partid în august.