DISTRIBUIȚI

Ministerul spaniol al Apărării a anunţat marţi că a deschis o anchetă asupra tirului „accidental” cu rachetă al unuia dintre avioanele sale de vânătoare deasupra Estoniei, în timpul unei misiuni de antrenament, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Un Eurofighter spaniol din Lituania a tras accidental o rachetă, fără a provoca pagube”, a anunţat ministerul într-un comunicat. Acesta a precizat că incidentul a avut loc marţi după-amiază „într-o zonă situată în sud-vestul Estoniei unde acest tip de exerciţiu este autorizat”.


Citește și : Turcia: Noul ministru adjunct de externe va conduce delegaţia care va merge în SUA pentru dezamorsarea tensiunilor (surse)

„Racheta aer-aer nu a lovit niciun avion. Ministerul Apărării a deschis o anchetă pentru a clarifica cauza exactă a incidentului”, a adăugat Ministerul Apărării de la Madrid.