DISTRIBUIȚI
AAP

Preşedintele influentei comisii pentru securitate şi informaţii din parlamentul australian a avertizat joi împotriva ascensiunii chineze, făcând o paralelă între situaţia în care se află acum ţara sa în faţa Chinei şi cea în care s-a aflat Franţa în faţa unei Germanii naziste agresive în anii 1940, relatează dpa, potrivit agerpres.

Andrew Hastie (foto), deputat conservator, notează într-un articol publicat joi în presa australiană că Australia se va confrunta în următorul deceniu cu cele mai mari provocări în plan economic şi al securităţii naţionale în contextul ascensiunii Chinei.


Citeşte şi: Trump a fost primit cu ostilitate în El Paso şi Dayton

„Dacă nu înţelegem provocarea care se află în faţa noastră, altcineva va alege în locul nostru. Suveranitatea noastră, libertăţile noastre vor fi diminuate”, apreciază Hastie.

Occidentul credea mai demult că liberalizarea economică va duce în mod firesc la transformarea Chinei într-o democraţie, aşa cum francezii au crezut că baricadele de oţel şi beton îi vor apăra de avansul germanilor în anii 1940, ceea ce s-a dovedit a fi o eroare catastrofală, scrie politicianul australian, fost căpitan SAS, în cotidianele Sydney Morning Herald şi The Age.

Potrivit lui Hastie, francezii „nu au reuşit să aprecieze realist evoluţia războiului mobil”, la fel cum Australia nu reuşeşte „să înţeleagă cât de mobil a devenit vecinul ei autoritar”.

Australia se află în faţa unei uriaşe dileme, în încercarea de a-şi echilibra relaţiile cu China, principalul său partener comercial, cu cele cu SUA, cel mai apropiat aliat strategic al Canberrei, menţionează dpa, care precizează şi că reacţia media australiene la comentariile lui Hastie a fost rapidă şi în general negativă.

Citeşte şi: Malta refuză pentru prima oară alimentarea unei nave umanitare

La rândul său, deputatul laburist de opoziţie Jim Chalmers a calificat aceste remarci drept extreme, exagerate şi inoportune, subliniind că ţara sa trebuie să ţină cont de o serie de probleme complexe în gestionarea relaţiilor cu China.

„Astfel de intervenţii îngreunează în loc să faciliteze gestionarea relaţiilor cu China”, a declarat Chalmers pe postul de radio ABC.