DISTRIBUIȚI

Un vast incendiu de pădure s-a produs joi dimineaţă la Berlin în urma unei explozii la un depozit de muniţie al poliţiei, au anunţat pompierii, care au afirmat că încearcă să controleze situaţia, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Un incendiu a izbucnit în pădurea Grunewald”, la vest de Berlin, şi „au loc explozii”, au afirmat pompierii.


Citeşte şi: Statele Unite au ratificat aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO – Black News

„Flăcările au cuprins o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, mai întâi la un sit de depozitare şi dezamorsare de muniţii şi explozibili al poliţiei, şi s-au extins apoi la pădurea din jur”, au precizat ei.

„Situaţia este confuză, focul continuă să se răspândească necontrolat în pădure”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor pentru AFP.

Pompierii nu au putut să intervină imediat din cauza pericolului de explozie. Aceştia s-au poziţionat într-un perimetru stabilit la un kilometru distanţă de depozitul de muniţie, unde mai multe explozii au continuat să se audă.

Citeşte şi: Zelenski îi dă peste nas lui Gerhard Schroeder: ‘Este dezgustător!’ – Black News

Regiunea Berlin este extrem de afectată de o secetă severă.

Un vast incendiu de pădure a distrus în iulie peste 850 de hectare de pădure la sud de Brandenburg, regiunea din jurul capitalei Berlin.