DISTRIBUIȚI
afp

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe Richter s-a înregistrat duminică în zona centrală a Republicii Chile, fără ca autorităţile să fi raportat victime sau pagube considerabile, relatează EFE, scrie Agerpres.

Mişcarea telurică s-a produs la 6:00 ora locală (10:00 GMT) iar epicentrul a fost localizat la 24 kilometri vest de Linares, la aproximativ 306 km sud de capitala Santiago, potrivit Centrului Seismologic al Universităţii din Chile.


Citește și : Alegătorii egipteni îndemnaţi să voteze ‘DA’ la referendumul pentru prelungirea mandatului lui el-Sissi

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), seismul a avut o magnitudine de 4,9 grade pe Richter şi s-a produs la o adâncime de 78,9 kilometri.

La rândul său Serviciul Hidrografic şi Oceanografic al Armatei a asigurat că seismul nu întruneşte caracteristicile necesare pentru a genera un tsunami pe coastele chiliene.

Potrivit Oficiului Naţional de Emergenţă (Onemi), cutremurul a fost resimţit în regiunile O’Higgins, Maule, şi Biobío.

Republica Chile, situată pe aşa numitul Cerc de Foc al Pacificului, este considerată una dintre ţările cele mai seismice ale planetei, după Japonia, şi a patra ţară cea mai expusă pericolului unor catastrofe naturale.

Citește și : Alegeri în Ucraina: Comediantul Volodimir Zelenski, marele favorit în turul doi al scrutinului prezidenţial