DISTRIBUIȚI
ABC News

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe Richter s-a produs miercuri seară pe coasta de est a Japoniei, însă autorităţile nu au emis nicio alertă de tsunami, relatează AFP preluat de agerpres.

Epicentrul cutremurului de pământ s-a situat la 281 kilometri est de oraşul Kamaishi, în sudul insulei Honshu, una dintre cele mai mari ale arhipelagului nipon, şi la o adâncime de doar 10 kilometri, potrivit Serviciului de prospectare geologică din SUA (USGS).


Agenţia meteorologică japoneză a precizat că nu a fost emisă o alertă de tsunami.

Japonia, situată la joncţiunea a patru plăci tectonice, suferă în fiecare an mai mult de 20% din cele mai puternice cutremure înregistrate pe Pământ. Pagubele sunt limitate, totuşi, chiar şi în cazul unor şocuri puternice, datorită unor standarde stricte de construcţie, scrie AFP.

În martie 2011, un cutremur de magnitudine 9 s-a soldat cu aproximativ 18.000 de morţi sau dispăruţi şi a provocat un dezastru la centrala nucleară de la Fukushima Daiichi, unde trei reactoare (din şase) au intrat în fuziune. A fost cel mai grav accident nuclear din istorie după catastrofa centralei sovietice de la Cernobâl (Ucraina) în 1986.

Un cutremur cu magnitudinea 7.1 a lovit marţi Mexicul, cauzând cel puţin 225 decese.