DISTRIBUIȚI
Ruscrime.com

O mişcare autointitulată ”alianţa informală a activiştilor anarhişti” a ocupat sâmbătă un conac pe malul unui lac din Austria despre care afirmă că aparţine oligarhului fost vicepremier rus Igor Şuvalov, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Miliardarul aliat al lui Putin îşi abandonase deja micul palat, întrucât se află pe lista de sancţiuni a Austriei”, spun aceşti activişti, care sunt ostili atât preşedintelui rus Vladimir Putin cât şi NATO.


Citește și :  Doi opozanţi în exil ai lui Putin desemnaţi ‘agenţi ai străinătăţii’

Ocuparea conacului aflat pe malul lacului Attersee este un mesaj împotriva războiului, împotriva proprietăţilor miliardarilor şi ”oricărui tip de exploatare”, mai afirmă activiştii, care susţin că vor transforma vila oligarhului rus în adăpost pentru ”refugiaţi, dezertori şi persoane fără adăpost”.

Cotidianul austriac Salzburger Nachrichten a scris marţi că Igor Şuvalov, aflat printre cetăţenii ruşi sancţionaţi de statele occidentale după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, este proprietar al unui conac înregistrat pe o companie din Austria şi o fundaţie din Liechtenstein. Potrivit aceluiaşi ziar, fostul vicepremier rus şi-a transferat cu câteva luni în urmă bunuri personale din Austria către Rusia, folosind un avion privat.

Igor Şuvalov, în vârstă de 55 de ani, a fost zece ani vicepremier în guvernul de la Moscova, între anii 2008 şi 2018.

Citește și : Germania va livra Ucrainei primele 15 tancuri antiaeriene de tip Gepard în luna iulie