DISTRIBUIȚI

Greta Thunberg şi alţi tineri activişti au obţinut parţial câştig de cauză din partea unui comitet din cadrul ONU, care, printr-o hotărâre considerată istorică dar care nu are totuşi un caracter obligatoriu, recunoaşte că ţările lumii sunt responsabile şi în afara graniţelor lor pentru impactul generat de emisiile de carbon asupra copiilor, informează AFP, potrivit agerpres.  

„Într-o decizie istorică despre efectele nefaste ale schimbărilor climatice asupra drepturilor copiilor, Comitetul pentru drepturile copilului a considerat că un stat poate fi găsit vinovat de impactul negativ al emisiilor sale de carbon asupra drepturilor copiilor din interiorul şi din exteriorul teritoriului său”, a precizat într-un comunicat acest organism din cadrul ONU.


Citește și : Financial Times spune că europenii ar trebui să ‘se pregătească pentru remodelarea demografică de către arabi și asiatici’

În septembrie 2019, şaisprezece tineri, inclusiv suedeza Greta Thunberg, devenită simbolul luptei adolescenţilor împotriva schimbărilor climatice, au anunţat o nouă ofensivă împotriva încălzirii climei globale, denunţând lipsa de acţiune a politicienilor drept o atingere adusă Convenţiei ONU pentru drepturile copiilor.

Acea plângere inedită depusă la Comitetul pentru drepturile copilului de către cei 16 tineri, pe atunci cu vârste cuprinse între opt şi 17 ani şi proveniţi din 12 ţări, viza cinci ţări poluatoare: Franţa, Germania, Argentina, Brazilia şi Turcia.

Plângerea se baza pe un „protocol opţional” care îi autorizează începând din 2014 pe copii să depună plângeri în faţa acelui comitet, dacă ei consideră că drepturile lor sunt încălcate.

Comitetul este compus din 18 experţi independenţi şi are rolul de a ancheta încălcările prezumtive ale convenţiei, apoi a de a formula recomandări către statele vizate.

Comitetul nu dispune însă de nicio putere de constrângere, însă ţările care au ratificat acest protocol se angajează, în principiu, să îi respecte recomandările.

După analizarea plângerii, comitetul a ajuns la concluzia că „emisiile de carbon din statele vizate contribuie la agravarea schimbărilor climatice şi că schimbările climatice au un efect negativ asupra drepturilor copiilor care trăiesc în afara frontierelor acelor state”.

În această speţă, comitetul a considerat că cele cinci ţări „exercită un control efectiv asupra activităţilor care se află la originea emisiilor” ce contribuie la efectele negative suferite de către copii.

Citește și : Zeci de mine din nordul Chinei au fost închise din cauza inundaţiilor – VIDEO

„Statele emiţătoare sunt responsabile pentru impactul negativ al emisiilor provenite de pe teritoriile lor asupra drepturilor copiilor – chiar şi asupra acelor copii care se află în străinătate. Natura colectivă a cauzelor schimbărilor climatice nu trebuie să exonereze un stat de responsabilitatea sa individuală”, a declarat Ann Skelton, membră a comitetului, citată în comunicatul publicat luni.

Comitetul nu a fost totuşi în măsură să stabilească dacă, în acest caz precis, cele cinci state şi-au încălcat obligaţiile, procedura prevăzând că reclamanţii trebuie să îşi epuizeze mai întâi recursurile juridice în ţările lor înainte de a se adresa ONU.