DISTRIBUIȚI
AFP

Un informatician bulgar în vârstă de 20 de ani a fost arestat după o piratare masivă de date fiscale ce a zguduit ţara, a anunţat miercuri serviciul de luptă împotriva criminalităţii organizate, eliminând ipoteza implicării Rusiei, informează France Presse, potrivit agerpres.

„Această intruziune (în sistemul informatic al fiscului) a fost efectuată în Bulgaria, la Sofia, de un bărbat de 20 de ani”, a declarat Iavor Kolev, şeful unităţii de combatere a criminalităţii informatice, la televiziunea bTV.


Suspectul a fost arestat marţi seară la biroul său din Sofia, unde este responsabil pentru testarea şi îmbunătăţirea securităţii sistemelor informatice, a precizat acest responsabil.

Mai multe media bulgare au primit luni de la o adresă de e-mail din Rusia aproximativ 11 gigabiţi de date fiscale referitoare la aproximativ un milion de persoane fizice şi juridice din Bulgaria.

Mesajul de poştă electronică către mass-media a fost însoţit de observaţii dispreţuitoare la adresa guvernului de la Sofia, a cărui securitate cibernetică era descrisă ca o „parodie”.

Ministrul de interne Mladen Marinov s-a referit marţi la un atac din „străinătate” asupra „securităţii naţionale”, subliniind originea rusească a e-mail-ului şi stabilind o posibilă legătură cu decizia recentă a Sofiei de a achiziţiona avioane de luptă americane F-16.

În această etapă, „ancheta încearcă să stabilească cu certitudine dacă (arestatul) este autorul pirateriei şi dacă are complici”, a subliniat Kolev.

Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a salutat miercuri rapiditatea cu care a acţionat echipa de combatere a criminalităţii informatice în identificarea presupusului autor al pirateriei.