DISTRIBUIȚI
Malay Mail

Autorităţile sârbe au anunţat luni arestarea unui belgian suspectat de abuzuri sexuale asupra unui copil în ţara sa de origine, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Bărbatul de 60 de ani a fost plasat în detenţie în baza unui „mandat de arestare al Interpol care îl suspectează de mai multe infracţiuni sexuale”, a declarat Ivana Obradovic, purtătoare de cuvânt a tribunalului din Kragujevac, în centrul Serbiei, unde belgianul a fost arestat pe 7 octombrie.


Citește și : Trump vrea ‘să-i cumpere’ pe fermieri: Guvernul SUA le acordă subvenții record înainte de alegeri

Purtătoarea de cuvânt nu a furnizat amănunte privind natura infracţiunilor şi a precizat că suspectul, pe nume Eric Lammers, rămâne în detenţie provizorie până la extrădarea sa în Belgia.

O sursă judiciară din Belgia a declarat pentru AFP că dosarul se referă la abuzuri sexuale asupra unei fete în vârstă de mai puţin de 12 ani.

Eric Lammers, un fost membru al organizaţiei neonaziste belgiene Westland New Post (WNP), a fost deja suspectat anterior că este amestecat în cea mai sângeroasă serie de crime din Belgia, „crimele din Brabant”, care au fost comise de un grup de ucigaşi cu sânge rece în anii 1980, care au omorât nu mai puţin de 28 de oameni.

Citește și : Trump vrea ‘să-i cumpere’ pe fermieri: Guvernul SUA le acordă subvenții record înainte de alegeri