DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Un bebeluş în vârstă de doar patru zile care a fost diagnosticat cu COVID-19 a murit în localitatea Natal, capitala statului Rio Grande do Norte din Brazilia, au informat miercuri surse oficiale citate de EFE, potrivit agerpres.

Secretariatul pentru sănătate din Rio Grande do Norte a confirmat EFE că bebeluşul, născut prematur vinerea trecută şi care prezenta insuficienţă respiratorie, a decedat marţi iar mama sa a fost plasată în izolare.


Citește și: A doua zi consecutiv cu aproape 2000 de decese în SUA

Cazul se află în prezent „în investigaţie” pentru că, deşi rezultatul testelor realizate asupra nou-născutului a ieşit pozitiv pentru COVID-19, „încă nu se ştie dacă contagierea s-a realizat după naştere”, a declarat pentru EFE adjunctul secretarului regional al sănătăţii, Petronio Spinelli.

„Trebuie să aprofundăm investigaţia privind contagierea cu părinţii bebeluşului”, a spus responsabilul sanitar.

Autorităţile medicale din Natal au informat ca mama copilului a fost internată la Maternitatea municipală joi, cu o zi înainte de naştere, prezentând complicaţii respiratorii şi având un istoric medical de diabet, hipertensiune şi obezitate preexistente.

Luni, tot în regiunea de nord-est a Braziliei, a fost raportat decesul în oraşul Iguatú unui alt bebeluş de trei luni testat pozitiv cu coronavirus şi care s-a născut cu sindromul Bartter. Minorul a decedat în urma complicaţiilor de bronşită şi pneumonie.

Citește și: Australienii blocaţi în America și în Africa de Sud vor fi repatriați

Înainte de moartea celor doi bebeluşi, cea mai tânără victimă din Brazilia infectată cu COVID-19 era un adolescent de 15 ani din regiunea metropolitană Recife şi care, potrivit autorităţilor medicale, avea probleme neurologice preexistente.

Ministerul Sănătăţii a confirmat 800 de decese şi 15.927 de cazuri în această ţară cu o populaţie de 46 milioane de locuitori, cu o concentrare a contagierilor în statul Sao Paulo, cel mai bogat şi mai populat stat, unde au fost raportate 428 decese şi 6.708 cazuri.