DISTRIBUIȚI
Irish Mirror

Un băiat britanic în vârstă de 12 ani cu leziuni cerebrale, aflat în centrul unei bătălii juridice pentru stabilirea continuării sau întreruperii îngrijirilor medicale care îl ţineau în viaţă, a murit sâmbătă după ce spitalul a decis încheierea tratamentului, a anunţat familia sa, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Părinţii lui Archie Battersbee au făcut fără succes recursuri la cele mai înalte instanţe din Marea Britanie şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva încetării tratamentelor care îl ţineau în viaţă pe băiatul aflat în moarte cerebrală.


Citește și : SUA ‘nu vor permite’ Chinei să izoleze Taiwanul

De asemenea, ei nu au reuşit să convingă instanţele să le permită să îl mute pe Archie într-un centru pentru bolnavi incurabili.

Medicii care l-au îngrijit pe Archie într-un spital din Londra au declarat că o continuare a tratamentelor care îl ţineau în viaţă nu ar fi fost în interesul lui, iar mutarea într-un centru pentru bolnavi incurabili i-ar fi putut înrăutăţi situaţia.

Archie a fost găsit acasă inconştient pe 7 aprilie şi de atunci nu şi-a mai revenit. Potrivit mamei sale, el a participat la o provocare pe reţelele de socializare pentru a-şi ţine respiraţia până când a leşinat. Înainte de acest accident, era un băiat atletic, care făcea sport şi arte marţiale, notează AFP.

„Sunt cea mai mândră mamă din lume, un băieţel atât de frumos; şi a luptat până la capăt”, a declarat reporterilor mama lui Archie, Hollie Dance, în faţa spitalului.

Archie Battersbee era considerat de medici în moarte cerebrală, iar justiţia britanică autorizase spitalul la mijlocul lunii iulie să pună capăt tratamentelor care îl ţineau în viaţă. Părinţii săi, Hollie Dance şi Paul Battersbee, susţinuţi de o organizaţie creştină, au refuzat să decidă să îşi lase fiul să moară.

Regatul Unit a fost deja marcat în trecutul recent de alte două cazuri comparabile.

Citește și : Rusia pregăteşte o ofensivă majoră în regiunea Herson

În aprilie 2018, un copil de 23 de luni, Alfie Evans, care suferea de o boală neurodegenerativă rară, a murit după o lungă luptă juridică a părinţilor săi împotriva încetării tratamentului. Părinţii săi primiseră în special sprijinul Papei Francisc, care lansase mai multe apeluri pentru întreţinerea vieţii băiatului.

În 2017, Charlie Gard, care suferea de o boală genetică rară, a murit cu puţin timp înainte de prima aniversare, după întreruperea ventilaţiei artificiale în pofida înmulţirii recursurilor de către părinţi.