DISTRIBUIȚI
Sputnik

Şase persoane şi-au pierdut viaţa şi un copil în vârstă de doi ani şi jumătate a supravieţuit după prăbuşirea miercuri a unui avion de mici dimensiuni în regiunea Habarovsk, în Extremul Orient rus, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Avionul L-410 care efectua o cursă între Habarovsk şi Nelkan a aterizat de urgenţă la doi kilometri de aerodrom şi a luat foc. În avion se aflau doi membri ai echipajului şi cinci pasageri’, a anunţat într-un comunicat Ministerul de Interne al regiunii Habarovsk.


‘Şase persoane şi-au pierdut viaţa. Un pasager, un copil de doi ani şi jumătate, a fost scos în viaţă din epava avionului’, se menţionează în comunicat.

Satul Nelkan, unde s-a prăbuşit avionul companiei Habarovsk Airlines, se află într-o zonă în care avionul este adesea singurul mijloc de transport disponibil pentru a face legătura între localităţi foarte izolate.

Autorităţile locale au anunţat că un elicopter şi un avion ale Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă au decolat de la Habarovsk, cel mai mare oraş aflat în apropierea locului accidentului, pentru a oferi sprijin echipajelor locale de prim ajutor.

Accidentele aviatice, în care sunt implicate mai ales elicoptere, sunt frecvente în Siberia şi în Orientul Extrem rus.