DISTRIBUIȚI

UPDATE: Un avion de linie de tipul Airbus A320 al companiei Pakistan International Airlines (PIA) cu 107 persoane la bord s-a prăbuşit vineri într-o zonă rezidenţială în oraşul Karachi din sudul Pakistanului, a anunţat Autoritatea Aviaţiei Civile pakistaneze,potrivit AFP şi DPA, transmite și agerpres.

În imagini transmise la televiziunea publică se vede cum aeronava se prăbuşeşte într-un cartier rezidenţial.


Citeşte şi: Bulgaria îşi redeshide graniţele pentru cetăţenii UE

„Avionul s-a prăbuşit la Karachi. Încercăm să confirmăm numărul de pasageri, dar deocamdată ştim că este vorba de 99 de pasageri şi opt membri ai echipajului”, a declarat pentru AFP Abdul Sattar Khokhar, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Aviaţiei Civile, adăugând că zborul venea de la Lahore, al doilea oraş al ţării.

Potrivit purtătorului de cuvânt, avionul a distrus mai multe clădiri în momentul impactului cu solul.

Zona a fost înconjurată de poliţie, de soldaţi şi de trupe paramilitare, fiind în desfăşurare o operaţiune de salvare, a mai spus Abdul Sattar Khokhar. Mai multe ambulanţe au fost trimise la faţa locului, iar zona a fost acoperită cu nori de fum.

Conform Autorităţii Aviaţiei Civile, pilotul avionului PK 8303 a raportat către turnul de control o problemă tehnică înainte de a se pierde contactul.

Citeşte şi: Iordania ameninţă Israelul în cazul în care va continua anexarea

Catastrofa a survine la doar câteva zile după ce Pakistanul a autorizat reluarea zborurilor comerciale interne.

Timp de peste o lună, legăturile aeriene interne au fost suspendate pentru a se evita răspândirea noului coronavirus.

Dintre zborurile internaţionale, foarte puţine au fost menţinute.


Știre inițială: Un avion de pasageri al companiei Pakistan International Airlines (PIA), care efectua o cursă între Lahore și Karachi, s-a prăbușit lângă aeroportul de destinație, relatează presa locală.

Din primele informații, aparatul de zbor s-a prăbușit în Model Colony, o zonă foarte populată din periferia orașului Karachi, la aproape doi km distanță de Aeroportul Internațional Jinnah.

Avionul, un Airbus A320, avea la bord 99 de pasageri și opt membri ai echipajului, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

#Planecrash #karachi #pia #modelcolony #jinnahgarden pic.twitter.com/u4M784PejH

PIA plane crashes near Malir Cantt in Karachi.#Karachi #PIA #PlaneCrashes pic.twitter.com/GLsfbw5Wg1

Visuals from #karachi plane crash #planecrash pic.twitter.com/nvg9Q52bVy