DISTRIBUIȚI
Tass

Un avion al companiei aeriene Ryanair, cu peste 160 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, a aterizat de urgenţă vineri pe aeroportul din Salonic, în nordul Greciei, în urma unei alerte de incendiu, au anunţat autorităţile, informează AFP, scrie agerpres.

Zborul, cu plecare din Berlin în direcţia Atena, a fost redirecţionat după ce a emis un semnal de ajutor în timp ce survola peninsula Halkidiki, în nordul ţării, a anunţat Agenţia de Protecţie Civilă.


Citește și : Boris Johnson susţine că nu este lipsit de respect faţă de UE şi speră la un acord post-Brexit

Nu a fost raportat niciun rănit printre cei 157 de pasageri, a precizat agenţia.

Echipajul a semnalat un incendiu în cockpit (cabina piloţilor), însă serviciile de salvare sosite la faţa locului nu au trebuit să intervină.