DISTRIBUIȚI
Twitter

Un bărbat australian a evadat dintr-un hotel din Perth, unde era ţinut în carantină, coborând de la etajul 4 al hotelului pe o frânghie improvizată din cearşafuri înnodate, transmite marţi Reuters care citează poliţia australiană, potrivit agerpres.  

După ce a ajuns în oraşul Perth cu un zbor de la Brisbane, bărbatul şi-a văzut solicitarea de a intra în statul Australia de Vest respinsă, în cadrul măsurilor draconice adoptate de autorităţi pentru stoparea transmiterii noului coronavirus între statele australiene.


Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

Bărbatului i s-a spus că trebuie să părăsească statul Australia de Vest în termen de 48 de ore şi a fost condus la un hotel unde a fost plasat în izolare temporară. Însă marţi dimineaţă, cu puţin înainte de ora locală 01:00 (17:00 GMT luni) „el a coborât pe fereastră de la etajul 4 cu o frânghie improvizată din cearşafuri şi a reuşit să fugă”, conform unui anunţ postat pe Facebook de poliţia din Australia de Vest, alături de o fotografie cu frânghia cu care bărbatul a evadat.

Poliţia l-a arestat pe bărbat 8 ore mai târziu în Perth şi l-a acuzat pentru nerespectarea carantinei şi pentru că le-ar fi oferit poliţiştilor informaţii false. Identitatea bărbatului nu a fost dezvăluită. Poliţia a precizat însă că acesta are 39 de ani şi că testele de detectare a coronavirusului i-au ieşit negative.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

În cadrul măsurilor pentru oprirea transmiterii noului coronavirus, Australia şi-a închis graniţele externe şi interne şi a impus un regim de carantină obligatorie în hoteluri pentru oricine intră în ţară de peste hotare sau care călătoreşte dintr-un stat australian în altul.

Aceste măsuri au dus la producerea mai multor evadări spectaculoase din carantină. În cursul acestei luni o femeie a coborât de la etajul doi, sărind dintr-un balcon în altul şi a spart apoi o uşă pentru a scăpa din carantină la Cairns.