DISTRIBUIȚI
Twitter

Reprezentantul american al unei companii de securitate a fost răpit săptămâna trecută în estul Afganistanului, a declarat joi pentru AFP un responsabil al guvernului, confirmând o informaţie apărută în revista Newsweek, potrivit agerpres.

„Nu este un soldat, ci un fost membru al Marinei care este în prezent un antreprenor”, a precizat acest oficial sub acoperirea anonimatului.


Citește și : Eurodeputaţii vor ca Marea Britanie să se adapteze normelor UE

Răpirea a avut loc în provincia Khost, din apropiere de Pakistan, „vinerea trecută”, a adăugat el.

Potrivit Newsweek, care citează oficiali americani nenumiţi, contractorul ar fi un bărbat american de 57 de ani.

Nicio grupare nu a revendicat până în acest moment răpirea. „Nu am primit informaţii pe acest subiect”, a afirmat pentru AFP purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

Răpirea survine în contextul în care insurgenţii negociază de peste un an cu SUA un acord care vizează retragerea trupelor americane din Afganistan, în special în schimbul unor garanţii de securitate şi a unei reduceri a violenţelor.

„Suntem la curent cu aceste informaţii”, a comentat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, fără alte precizări.

Amrullah Saleh, fost şef al serviciilor de informaţii afgane şi fost ministru de interne, i-a acuzat pe Twitter „pe talibani şi pe susţinătorii lor pakistanezi” că se află la originea răpirii.

Un lider taliban care a refuzat să îi fie dezvăluită identitatea a declarat pentru Reuters că ei au răpit un american la Khost, dar nu a oferit alte detalii.

Citește și : Preşedintele Italiei vizitează o şcoală cu copii chinezi pentru a tempera teama de coronavirus

„Ei bine, pentru noi realizarea importantă este că americanul se află în posesia noastră. Vom oferi mai multe detalii către media mai târziu”, a mai spus el.