DISTRIBUIȚI

Un tribunal turc l-a condamnat marţi la peste 5 ani de închisoare pe un angajat local al consulatului american la Istanbul pentru ‘ajutor dat unei organizaţii teroriste’, un verdict care ar putea tensiona şi mult relaţiile dintre Ankara şi Washington, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Nazmi Mete Cantürk, angajat de securitate al consulatului, a primit o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni de detenţie, a transmis agenţia Anadolu.


Citește și : Michael Bloomberg bagă o avere în ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden

El compărea în instanţă în stare de libertate după ce în iunie 2019 îi fusese ridicat arestul la domiciliu impus în ianuarie 2018.

Autorităţile turce l-au acuzat în principal de legături cu mişcarea predicatorului Fethullah Gülen, considerată de Ankara ‘grup terorist’. Gülen este prezentat de Turcia drept creierul din spatele tentativei eşuate de puci din iulie 2016, acuzaţie negată de cleric, care trăieşte în exil în SUA.

În iunie, un tribunal din Istanbul îl condamnase pe un alt angajat turc al consulatului american, Metin Topuz, la aproape 9 ani de închisoare, tot pentru ‘ajutor dat unui grup terorist’.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo s-a declarat atunci ‘profund tulburat’ de verdict, pe care l-a dorit ‘rapid anulat’.

Judecarea celor doi angajaţi ai consulatului de la Istanbul a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Ankara şi Washington în ultimii ani.

Citește și : Angela Merkel deplânge indisciplina germanilor în faţa pandemiei

În pledoaria finală de marţi, Cantürk a negat că ar fi adept al lui Gülen, explicând că serviciul său necesita să se coordoneze cu oficiali locali în probleme de securitate.

Soţia sa, Sevim, şi fiica lor, Irem, acuzate şi ele de apartenenţă la o organizaţie teroristă, au fost achitate.