DISTRIBUIȚI

Statul american Texas l-a executat miercuri pe Billy Crutsinger, un bărbat condamnat la moarte pentru asasinarea, în 2003, a unei femei de 89 de ani şi a fiicei acesteia, în vârstă de 71, transmite EFE, potrivit agerpres.

Crutsinger, 64 de ani, a fost declarat mort la ora locală 18:40 (23:40 GMT), după ce i s-a administrat o injecţie letală în închisoarea Huntsville (în apropiere de Houston), a precizat Departamentul de Justiţie Penală din Texas.


Citeşte şi: Uraganul Dorian a făcut un dezastru istoric în Bahamas: Cel puţin 20 de morţi!

„Îmi vor lipsi acele clătite şi acele programe de televiziune în alb-negru. Unde mă duc, totul este colorat”, au fost ultimele cuvinte ale condamnatului, care şi-a petrecut ultimii 16 ani din viaţă pe culoarul morţii.

Crutsinger le-a cunoscut pe cele două femei – Pearl Magouirk (89 de ani) şi Patricia Syre (71 de ani) – când realiza lucrări de pavare pentru biserica la care mergeau acestea, în oraşul Fort Worth (aproape de Dallas), conform articolelor din acea vreme.

Mama şi fiica i-au oferit de lucru acasă la ele, dar Crutsinger a ales să le înjunghie mortal şi să fure din locuinţă.

Evenimentul a avut loc pe 6 aprilie 2003, dar cadavrele celor două femei au fost descoperite de autorităţi două zile mai târziu.

Au trecut alte 24 de ore până ce Crutsinger a fost reperat într-un bar din Galveston, la peste 500 km depărtare de Fort Worth, urmărind tranzacţiile de pe cardul de credit al uneia dintre victime.

Iniţial, el a mărturisit crimele, apoi a retractat, însă probele ADN au fost concludente împotriva sa. A fost condamnat la moarte în octombrie al aceluiaşi an de un juriu care a avut nevoie de mai puţin de două ore pentru deliberări.

Vezi și: Un militar român a fost UCIS în ultimul atac taliban din Kabul – VIDEO

Execuţia de miercuri a fost cea de-a cincea din Texas în 2019 şi cea cu numărul 14 la nivelul întregii ţări.

De când Curtea Supremă a restabilit pedeapsa capitală în 1976, în Statele Unite au fost executate 1.504 de persoane, dintre care 563 în Texas, mai mult decât în oricare alt stat.

Acelaşi stat sudic are alte zece execuţii programate până la finalul anului, prima dintre acestea fiind stabilită pentru 10 septembrie.